O sperietoare xenofobă: islamizarea Europei

E de așteptat, spuneam zilele trecute, ca tragedia de la Charlie Hebdo și asasinatele din prăvălia evreiască din Paris să dea apă la moara mișcărilor extremist de dreapta, la moara rasiștilor și xenofobilor. Manifestațiile din Germania, conduse de grupul PEGIDA sunt un exemplu. „Opriți islamizarea Europei până nu e prea târziu!”, au strigat protestatarii din Dresda.

„Islamizarea Europei” nu e o sintagmă născocită ieri. Pe tema islamizării Europei curge de decenii, multă cerneală. Propaganda de varii orientări o folosește intens. Corespondentul Arutz Eser (Canal 10) din Israel, carismaticul jurnalist Zvi Yehezkeli, a realizat o serie de documentare, înfricoșând ceea ce se cheamă „lumea civilizată”. Impecabil cunoscător de arabă, s-a infiltrat în ghetourile de emigranți ale marilor orașe, dialogând cu musulmani, încercând să-și demonstreze teza. Unul dintre frații asasini de la Charlie Hebdo a fost, dacă nu mă înșel, interlocutorul său.

Islamizarea Europei este o formulă care acoperă neputința liderilor politici europeni de a integra comunități importante de imigranți musulmani de diverse etnii. (Emigrarea musulmanilor în Occident are o istorie lungă și diversă, care vine din perioada post-colonială).

Poate cel mai solid argument împotriva ideii de islamizare a Europei ni-l oferă statistica.

Cifrele de mai jos aparțin unui think tank american specializat, fără partizanate politice, Pew Research Center (ale cărui statistici vă recomand să le consultați).

Numărul musulmanilor în Europa era, în anul 1990, de 29,6 milioane. În 2010, a crescut la 44,1 milioane , reprezentând un procent de aproximativ 6 la sută din populația continentului. Pentru anul 2030, estimările vor ridica procentul la aproximativ 8 la sută, în cifre absolute – 58 milioane de musulmani.

Cum pot 8 sau 9 sau chiar 10 la sută să islamizeze populația unui continent cu democrații consolidate, cu o solidă legislație a drepturilor omului? Cu reglementări explicite în ce privește libertatea de exprimare (deși dezbaterile ultimelor zile au pus-o între parateze), cu o legislație în care e sancționată inclusiv blasfemia (apropo de ultimul număr al Charlie Hebdo, care continuă, cu obstinație, s-o confunde cu satira).